Dan Diaconescu te asteapta cu fantome, vrajitorii alaturi de Elodia.
RSS:
Publications
Comments

Legea Cojocaru

La OTV s-a tot discutat despre introducerea Legii Cojocaru. Prevederile acesti legi  le vedeti mai jos

(Proiect)

Art. 9. – Obligaţiunile emise în baza prezentei legi vor fi răscumpărate începând cu anul următor emiterii lor, prin licitaţii publice, sumele băneşti corespunzătoare fiind utilizate pentru finanţarea de proiecte de investiţii propuse de persoanele fizice autorizate şi de societăţile comerciale care îi vor avea ca acţionari, sau asociaţi, pe deţinătorii de obligaţiuni, printr-o metodologie similară cu cele utilizate pentru finanţările nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.

Art. 1. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice va efectua o emisiune de obligaţiuni prin care se va angaja să restituie cetăţenilor României capitalul trecut în patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990.

Art. 2. – Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 1.000 (una mie) euro.

Art. 3. – Fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească un număr de 20 obligaţiuni, fiecare obligaţiune având o valoare nominală de 1.000 euro, respectiv un total de 20.000 euro.

Art. 4. – Termenul limită de răscumpărare a obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi este de 10 de ani de la data emiterii lor.

Art. 5. – Obligaţiunile emise în baza prezentei legi nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare

Art. 6. – Dobânda la obligaţiunile ce fac obiectul prezentei legi este de 0,5 la sută pe an şi se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sunt emise obligaţiunile, urmând să fi plătită odată cu răscumpărarea obligaţiunilor.

Art. 7. – Răscumpărarea obligaţiunilor şi plata dobânzilor aferente se vor face din Fondul Naţional pentru Despăgubiri şi Investiţii care va avea ca surse: sumele încasate de statul român din vânzarea acţiunilor şi activelor aflate în proprietatea sa; dividendele şi profiturile încasate de statul român pentru capitalurile aflate în proprietatea sa; impozitul progresiv pe avere; impozitul pe averile dobândite în mod illicit; alte surse stabilite prin lege.

Art. 8. – Impozitul progresiv pe avere şi impozitul pe averile dobândite în mod ilicit vor face obiectul unor legi speciale.

Pana in acest moment s-au strans 500.000 de semnaturi si ar mai fi nevoie de inca 500.000 pentru ca aceasta lege sa fie luata in considerare. Voi ce parere aveti, in aceste vremuri de criza, Legea Cojocaru va da mai multe sperante?

185 Comments to "Legea Cojocaru"

  1. Barila Cristian's Gravatar Barila Cristian
    March 17, 2010 - 10:59 am | Permalink

    Sunt un tinar romin si sunt deacord cu legea barbu….de ce nu exista un site pentru stringere de semnaturi online….

  2. camus's Gravatar camus
    March 18, 2010 - 3:41 am | Permalink

    upa ce v-am prezentat de ce sînt urmariti de FBI Dan Diaconescu, Danut Liga si Traian Basescu, pentru ca au luat 300 de milioane de dolari, bani dati de enoriasii din SUA, si i-au bagat în jocul de noroc “Suta la suta adevarat”, o sa va explicam de ce cred infractorii ca vor scapa. Cerem în mod public FBI si CIA, Ambasadei SUA, sa faca publice averile din SUA ale lui Dan Diaconescu, Adrian Tarau, Danut Liga, Silviu Prigoana, Lucian Coltea s.a.

    Bomba zilei
    În spatele lui Dan Diaconescu se afla Adrian Tarau, fiul fostului prefect de Bihor din partea PDSR, arestat pentru doua zile de procurorul Alexandru Lele, fugit prin Vama Bors, cercetat pentru contrabanda cu produse petroliere. Stiti cine era seful vamii din judetul Bihor? Vasile Blaga, actualul buldog de casa al lui Traian Basescu.
    De unde are Dan Diaconescu vila din Los Angeles?
    Într-una din serile petrecute la OTV am avut ocazia sa-l vad pe “celebrul” A. Tarau jr. Îl stiam dat în urmarire generala, dar Bujor Florescu a dezmintit informatia. Tarau facea afaceri cu Dan Diaconescu, Silviu Prigoana, Lucian Coltea, dar si cu altii. Pe numele lui Tarau au fost deschise 9 Dosare Penale pentru contrabanda cu produse petroliere, spalare de bani, evaziune – parca seamana cu teapa “Suta la suta adevarat”. Toate dosarele au fost musamalizate de Mafia PD-L-PSD! Toate! Si asta în timp ce regimul Basescu-Boc a închis 5 batrîni pentru o palma de pamînt. Asta, da, lupta împotriva coruptiei! În Bihor se stie ca Tarau jr. este omul lui Blaga. Firma prin care s-au facut afacerile ilegale era “INTERSIS CORPORATION”. În fapt, era importata benzina din Slovacia, dar în actele prezentate la vama lui Vasile Blaga era mentionat kerosen, pentru a nu fi platite TVA-ul si taxa de drum. Banii obtinuti din contrabanda “fugeau” în conturi americane. Alte doua firme, “HERTI” si “YVNORK”, au cumparat combustibil de la “INTERSIS CORP” prin Slovacia si Ungaria. Erau implicati membri de marca din FSN – (PDSR=PSD) si PD-L, dar si din UDMR. Contrabanda era monitorizata, dar si ocrotita de Serviciile Secrete prin Virgil Magureanu (al carui partid a fost înghitit de PD-L-ul lui Traian Basescu) si Radu Timofte… sefii SRI! La Parchetul General, Tarau jr. era protejat de procurorul-sef Tanase Joita si de Ovidiu Paun. S-a spus atunci, de catre ofiteri curajosi, ca în spatele acestora se afla si Victor Bout, celebrul traficant de arme, care aproviziona AL-QAEDA si a avut afaceri de acest gen si în România. Oare o fi facut afaceri cu armament si cu Mircea Basescu, fratele lui Traian Basescu? FBI si CIA au stabilit ca adresele firmelor din SUA erau false: 25 Grey Stone Manor, 19958-977, County of Sussex, Delaware. (De altfel, în Delaware sînt multe dintre afacerile altui gangster PD-L, Adriean Videanu – nota red.) De asemenea, adresele din Ungaria – Retek U 33-35, Budapesta, H-1024, erau false. Cu toate astea, în Ungaria au avut loc arestari. În România, de ce nu? Cîti bani au fost dati ca mita? Mafia ungara era coordonata de Lajos Siska, sponsor de marca al PSD si UDMR, prin firma Herti din Oradea, orasul ministrului de Interne Vasile Blaga! Caracatita contrabandei cu benzina a lui Tarau jr., omul din spatele biroului lui Dan Diaconescu, de la OTV, se prezenta astfel: Licenta de import pentru firmele din sfera lui Tarau jr. – Herti, Yvnork, Lucmir etc – le folosea tarii vînzatoare, SUA, tarii de origine, Slovacia, si contrabanda se desfasura în România fara ca Vasile Blaga, Parchetul, Politia, SRI, SIE sa faca ceva. Singurul care a îndraznit sa faca a fost procurorul Alexandru Lele. Revenim.

  3. Io-Co Cluj's Gravatar Io-Co Cluj
    March 19, 2010 - 9:02 am | Permalink

    Foarte succint: Legea Cojocaru are cel putin doua deficiente majore; 1.foarte greu de pus in vigoare, 2.foarte greu(imposibil) de aplicat.Am o varianta mai sigura, lucrez la ea de cativa ani.Singurul dezavantaj este ca necesita miscari de mare anvergura, dar merita intrucat asigura o dezvoltare economica si distribuire a prod. social de natura a generaliza clasa de mijloc in mai putin de 10 ani. Di acest plan dispare saracia si bogatia extrema.

  4. Petre Ivan's Gravatar Petre Ivan
    March 23, 2010 - 6:22 am | Permalink

    as vrea sa semnez si eu pentru lege dar in oltenita nu stiu cum sa fac

  5. Petre Ivan's Gravatar Petre Ivan
    March 23, 2010 - 6:33 am | Permalink

    As vrea si eu adresa pe care sa pot trimite adeziunea mea la legea cojocaru

  6. March 24, 2010 - 2:08 am | Permalink

    sunt pentru legea cojocaru!

  7. Petre Ivan's Gravatar Petre Ivan
    March 24, 2010 - 4:46 am | Permalink

    Eu as propune ca pensionarii care vor sa trimitem o scrisoare catre consiliul Europei sa acuzam guvernul actual de genocid,sa trimita la otv adeziuni

  8. Petre Ivan's Gravatar Petre Ivan
    March 24, 2010 - 5:57 am | Permalink

    Eu as propune ca pensionarii care vor sa trimitem o scrisoare catre consiliul Europei sa acuzam guvernul actual de genocid impotriva batranilor si cpiilor din Romania,sa trimita la OTV adeziuni.Felul in care sunt tratati pensionarii prin nerespectatri legii (aducerea punctului de pensie la 45%din salariul mediu pe economie),coplata la consultatii,compensarea medicamentelor,amendarea parintilor care nu isi trimit copii la scoala cu5000(cinci zeci milioane vechi)etc

  9. adresa unde se pot trimite semnaturi's Gravatar adresa unde se pot trimite semnaturi
    March 25, 2010 - 8:30 am | Permalink

    Care este adresa postala la care se pot trimite semnaturile pentru sustinerea Legii Cojocaru?

  10. macarie ioan's Gravatar macarie ioan
    March 26, 2010 - 12:41 am | Permalink

    as dori sa semnez unde pot semna

  11. mihalache stefa's Gravatar mihalache stefa
    March 26, 2010 - 6:53 am | Permalink

    asteptam cu”ne rabdare legea cojocaru

  12. vasilache daniel's Gravatar vasilache daniel
    March 28, 2010 - 12:43 am | Permalink

    semnez pt. legea cojocaru.
    as vrea sa dati pe toate posturile sa se faca un fel de referendum pt. coplata la sanatate,de ce?,pt. ca atata timp cat oamenii care sunt asigurati platesc un anumit procent pt. sanatate,si acesta este destul de mare,atunci de ce sa mai platim si la doctor, si la spital, si la analize,si la internare?
    eu cred ca in romania de azi nu mai ai voie sa te imbolnavesti,ca in momentul cand te-ai imbolnavit esti fiul ploii.
    dar este ceva strigator la cer sa ne tot jupeasca pielea de pe noi ,in incapacitatea lor de guvernare.
    si, cum bine se spune atunci cand un guvern nu poate sa conduca ,sau nu au un program de guvernare fiabil,si nu pot sa-si respecte angajamentele luate fata de electorat cand s-au facut alegerile,atunci pt. ei singura metoda este sa puna taxe, biruri,impozite,
    si sa ia bani de la oameni prin orice mijloace.
    si s-a mai incalcat legea fiscului pe timpul cand era presedinte la senat tov. petre roman atunci cand a luat bani de la oamenii care si-au cumparat apartamentele de la stat,si 10 ani erau scutiti de plata impozitarii lor pe timpul lui traian decebal remes.
    iar acea lege era o lege ORGANICA.
    eu as mai vrea sa le spun guvernantilor urmatoarele,si sa aiba mare grija de mania poporuluicand isi bate joc de el:
    SA NU DEA D-ZEU CEL SFANT
    SA VREM NOI SANGE ,NU PAMANT,
    HRISTOSI SA FITI ,NU VE-TI SCAPA,
    NICI IN MORMANT.
    cu respect .

  13. cristurean's Gravatar cristurean
    March 28, 2010 - 10:46 am | Permalink

    ieu as fii de acord cu legea cojocarul ca sa nu sa se mai imbogateasca de pe spatele nostru adica astea care nu se mai satura palamentarii,presedintele, guvernul, senatorii, deputatii justitia, politia, doctorii, mai ales bogatasii si toti patronii din romania si asa mai departe si sam im spuneti unde sa semnezi ca ieu aicea iti de acord.

  14. Socrate Toma's Gravatar Socrate Toma
    March 29, 2010 - 4:15 am | Permalink

    Pentru pensionari si nu numai…
    Doamnelor si domnilor pensionari si viitori pensionari,
    Eforturile dumneavoastra , individuale si prin asociatiile din care faceti parte sunt dirijate numai intr-o singura directie, formula de calcul a valorii punctului de pensie. Este buna aceasta directie dar insuficienta. De ce ? Fiindca nu analizati si modul cum se determina numarul de puncte medii anuale. Calculul acestor puncte se face conform legii 19/2000 prin raportarea venitului lunar la salariul mediu lunar pe tara. Salariul mediu brut pe tara contine si parti din venitul lunar care nu se ia in calcul la determinarea numarului de puncte , este cazul acelora care au avut sporuri sau au lucrat in acord global. Faptul ca salariul mediu lunar pe tara , in mod deosebit in perioada de pana in 1990 determina ca numarul de puncte sa fie cu mult mai mic decat se asteapta fiecare pensionar. Trecand peste alte amanunte , supun atentiei dumneavoastra o formula de calcul a numarului de puncte lunar astefel:
    - pentru venituri lunare( VL) mai mici decat un salariu mediu lunar pe tara ( SML) , numarul de puncte lunar ( NPL) sa se determine cu formula :
    NPL=0.5 + VL/SML;
    - pentru venituri lunare ( VL ) cel putin egale cu un salariu mediu lunar pe tara ( SML) ,numarul de puncte lunar (NPL) sa se determine cu formula:
    NPL=0.5X(SML/VL) + VL/SML
    Valoarea 0.5 puncte reprezinta numarul de puncte pentru pensia sociala acordata persoanelor care nu au contribuit la fondul de pensii. Prin adaugarea acestei valori , ponderata pentru venituri mai mari decat salariul mediu lunar pe economie,se asigura eliminarea discrepantilor care au aparut intre pensionarii contributori si cei necontributori iar ponderarea face sa se diminueaze efectul asupra pensiilor mai mari. Ce parere aveti ? Si ar mai fi o sugestie. Acele 0.5 puncte sa fie transferate automat sotului supravetuitor in cazul decesului unuia dintre soti.

  15. irina's Gravatar irina
    March 30, 2010 - 1:19 am | Permalink

    Buna ziua.
    Toti cei care sustin Legea Cojocaru si doresc sa semneze, sa intre pe site-ul http://www.variantacojocaru.ro, si acolo sunt toate detaliile referitoare la modalitatea de semnare si adresa unde se trimit semnaturile.

  16. nemultumit's Gravatar nemultumit
    April 3, 2010 - 1:41 am | Permalink

    Atat cat suntem.. condusi de ..F.M.I..nu avem putere in aceasta ..TARA..SUNTEM UN POPOR… SACRIFICAT..PASTE FERICIT.!

  17. MARIUS ILIE's Gravatar MARIUS ILIE
    April 6, 2010 - 9:47 am | Permalink

    va rog respectuos sa mai anuntati inca o data pe postul OTV unde si cum se pot trimite semnaturile la Legea COJOCARU online.

  18. ion necula's Gravatar ion necula
    April 6, 2010 - 11:18 am | Permalink

    AM INTELES CA JOI 08 .04.2010 LA ORA 20 AVETI O EMISIUNE SPECIALA LEGATA DE REGULAMENTUL (RNS)IN LEGATURA CU ASOCIATIILE DE COLUMBOFILIE DIN ROMANIA.AS AVEA RUGAMINTEA DACA SE POATE SA MA CONTACTATI LA TELEFON IN DIRECT SA VA POT RELATA UN CAZ MAI APARTE PATIT DE MINE RECENT CU UNA DIN ASOCIATIILE DE CARE DUMNEAVOSTRA AVETI IN PROGRAM UN CAZ CARE ESTE UN BUN SUBIECT DE DISCUTII LA CARE PE MINE M-A PRIVAT DE LIBERTATEA DE A MAI PRACTICA ACEST SPORT LA CARE AM AJUNS DEJA LA VARSTA DE 55 DE ANI SI REGRET PENTRU TOATE NEREGULILE CE SE PRACTICA IN ACEST SPORT SI LA BANII SPALATI DE PERSOANE CE NU AU AUTORITATE SI DEVIN PESTE NOAPTE MILIONARI PRIN INSELACIUNI ASA CUM AM FOST EU INSELAT.SUNT SOMER DAR DACA AVEAM BANI MA DUCEAM CU EI PANA LA CELE MAI INALTE FORURI SA-MI CAUT DREPTATEA DAR DE ASA E PE LUMEA ASTA CATEGORIILE DE SOMERI FARA BANI SI DREPTATE.CUNOSC PERSOANE CE SE OCUPA CU ACESTE NEREGULI SI AS DORI SA INTRU IN DIRECT CU EMISIUNEA DE JOI DAR SA MA SUNATI DUMNEAVOASTRA CA NU AM BANI DE TELEFON FIIND SOMER SI SA VEDEM PERSOANELE DIN CARE MIAU FACUT RAU CE AU DE ZIS .TELEFONUL MEU ESTE 0722438913 ASTEPT CU MULTA NERABDARE SA FIU SUNAT SI SA INTRU IN DIRECT SA VA POT DA IN VILEAG MULTE CAZURI.VA MULTUMESC MULT AVETI CEA MAI BUNA EMISIUNE SI REZOLVATI MULTE CAZURI ,AS DORI SA IL REZOLVATI SI PE AL MEU.

    By ion necula on Apr 6, 2010

  19. April 6, 2010 - 2:49 pm | Permalink

    Unde pot semna pentru `legea cojocaru`.??

  20. tincuta's Gravatar tincuta
    April 7, 2010 - 2:59 am | Permalink

    sunt de acord cu legea lui cojocaru dar semnaturi online nu se poate da?

  21. Petre Negreanu's Gravatar Petre Negreanu
    April 7, 2010 - 8:22 am | Permalink

    Sunt de acord cu aceasta lege si trebuia aplicata de prima data (1990)

  22. Calin Moraru's Gravatar Calin Moraru
    April 7, 2010 - 10:24 am | Permalink

    Sunt din Cluj-napoca – Cum sa fac sa-mi depun semnatura in favoarea legii Cojocaru – se poate ONLINE?

  23. Moldovan Livia's Gravatar Moldovan Livia
    April 9, 2010 - 4:47 am | Permalink

    da sunt de acord cu aceasta lege deoarece ar fi trebuit sa fie aplicata de mult timp in urma.mult succes cu noua lege sper sa se rezolve ceva:D

  24. Mitroi Florin's Gravatar Mitroi Florin
    April 9, 2010 - 4:48 am | Permalink

    Da sunt de acord cu aceasta lege este oo idee foarte buna ar trebui aplicata cat mai repede:D

  25. Solomoneanu Emilia's Gravatar Solomoneanu Emilia
    April 9, 2010 - 4:49 am | Permalink

    sunte de acord cu aceasta lege sper sa se rezolve cat mai rpd:)

  26. Mitroi Marius's Gravatar Mitroi Marius
    April 9, 2010 - 4:50 am | Permalink

    Sunt din hunedoara si sunt de acord cu aceasta lege deoarece este foarte buna pt toti cetaceni din romnia

  27. Moldovan Sebastian Mihai's Gravatar Moldovan Sebastian Mihai
    April 9, 2010 - 4:51 am | Permalink

    Buna m ise pare o idee grozava cu noua lege sper sa se rezolve cat mai repede:)

  28. Moldovan Cosmin Simion's Gravatar Moldovan Cosmin Simion
    April 9, 2010 - 4:52 am | Permalink

    sunt de acord cu noua lege sper sa se stranga cat mai rpd semnaturile:)

  29. Mitroi Elena's Gravatar Mitroi Elena
    April 9, 2010 - 4:55 am | Permalink

    Sunt convinsa ca noua lege o sa fie pusa in aplicare deoarece multi cetateni sunt de acord cu aceasta lege:D

  30. Mitroi Marin's Gravatar Mitroi Marin
    April 9, 2010 - 4:56 am | Permalink

    buna tuturor sunt de acord cu noua lege:D

  31. OVIDIU's Gravatar OVIDIU
    April 9, 2010 - 8:08 am | Permalink

    buna treaba cu legea asta,tr confioscat totul ce sa facut ilicit.

  32. braniste ovidiu's Gravatar braniste ovidiu
    April 9, 2010 - 3:31 pm | Permalink

    cum pot sa votez

  33. April 12, 2010 - 4:09 am | Permalink

    Manifestul Galben

    Acest manifest se adreseaza tutoror tinerilor din Romania , si nu se doreste a fi in nici un caz o forma de propaganda politica , ci mai degraba o forma de protest cu privire la situatia tinerilor din Romania si din intreaga lume . Noi ,tinerii suntem cei care avem de suferit cel mai mult de pe urma acestei asa zisei crize economice, de care se folosesc toti mafiotii si gunoaiele acestei tarii pentru a ne distruge , si pentru a ne inpiedica de a mai gandi , astfel incat sa fim mai usor de manipulat . Sunt mi de tineri in Romania , care termina facultati si doctorate si ajung sa cerseasca pe la uni si alti pentru o coaja de paine . Nicaieri nu mai avem loc , noi suntem ” paria societatii ” , de noi nu are nevoie nimeni . Se folosesc de noi , pentru a obtine tot felul de beneficii din partea statului , si dupa aia , suntem lasati de izbeliste . Am ajuns sa fugim de tara asta si sa ajungem sluji la straini , sa muncim si sa ne umilim in fata strainilor pentru ca tara aceasta nu mai are nevoie de noi
    Toate institutiile din Romania sunt pline de oameni care au uitat sa se pensioneze , si care sunt scosi din aceli post doar cand mor.
    Nu ni se ofera nici un beneficiu , nici o lege nu s-a adoptat in ultimii ani care sa se adreseze tinerilor ,si care sa le ofere o protectie sau anumite beneficii cu ajutorul carora sa putem si noi sa ne incepem o viata
    Am ajuns la varst de 30, 35 de ani si inca suntem dependenti de parinti , inca nu ne-am intemeiat o familie si nu putem avea un loc de munca stabil .
    Clinicile de psihiatrie sunt pline de tineri care nu au reusit sa faca fata acestei situatii . Multi dintre noi se sinucid , in disperare de cauza , nemai putand duce greul ca ni s-a pus in spinare dealungul anilor
    De acea, propun ca in ziua de 1 Mai 2010 sa organizam in toate orasele din tara un protest , la care sa participam toti tinerii , si sa fie un protest tacut , fara nici un fel de zgomot .
    E timpul ca si noi sa le aratam ca existam , ca inca mai suntem in viata ,desi multi ne vor moartea . Pentru ca vrem sa avem si noi parte de un…VIITOR
    Ca semn distinctiv , rog ca toti tinerii din Romania sa poarte o banderola galbena pe bratul stang pentru a arata ca suntem solidari acestei cauze
    De asemenea rog pe toti aceia care citesc acest manifest sa-l promoveze astfel incat toti tinerii din Romania sa auda de el , si astfel sa ne unim pentru a atrage atentia autoritatiilor despre situatia noastra
    De asemenea propun ca ziua de 1 mai sa fie Ziua Galbena , ziua in care toti tinerii din intreaga lume sa protesteze inpotriva actualului sstem care nu ofera nici o sansa tinerilor
    De asemenea rog , toate partidele politice ,ONG-urile ,Federatii Sindicale, si alte institutii sa participe la acest meeting astfel incat sa fim cat mai multi , ca sa putem atrage atentia despre situatia cu care se confrunta tinerii din Romania
    Domnule Dan Diaconescu, va cer ajutorul pentru promovarea acestei idei , si pentru a pune in evidenta situatia actuala a tineriolor din Romania , pentru ca , in momentul de fata pe nimeni nu intereseaza ce se intampla cu noi , si ce este mai grav , nu se face nimic pentru a schimba ceva
    Pentru comentari si alte informatii e-mail manifestulgalben@yahoo.com

  34. April 12, 2010 - 4:10 am | Permalink

    Manifestul Galben

    Acest manifest se adreseaza tutoror tinerilor din Romania , si nu se doreste a fi in nici un caz o forma de propaganda politica , ci mai degraba o forma de protest cu privire la situatia tinerilor din Romania si din intreaga lume . Noi ,tinerii suntem cei care avem de suferit cel mai mult de pe urma acestei asa zisei crize economice, de care se folosesc toti mafiotii si gunoaiele acestei tarii pentru a ne distruge , si pentru a ne inpiedica de a mai gandi , astfel incat sa fim mai usor de manipulat . Sunt mi de tineri in Romania , care termina facultati si doctorate si ajung sa cerseasca pe la uni si alti pentru o coaja de paine . Nicaieri nu mai avem loc , noi suntem ” paria societatii ” , de noi nu are nevoie nimeni . Se folosesc de noi , pentru a obtine tot felul de beneficii din partea statului , si dupa aia , suntem lasati de izbeliste . Am ajuns sa fugim de tara asta si sa ajungem sluji la straini , sa muncim si sa ne umilim in fata strainilor pentru ca tara aceasta nu mai are nevoie de noi
    Toate institutiile din Romania sunt pline de oameni care au uitat sa se pensioneze , si care sunt scosi din aceli post doar cand mor.
    Nu ni se ofera nici un beneficiu , nici o lege nu s-a adoptat in ultimii ani care sa se adreseze tinerilor ,si care sa le ofere o protectie sau anumite beneficii cu ajutorul carora sa putem si noi sa ne incepem o viata
    Am ajuns la varst de 30, 35 de ani si inca suntem dependenti de parinti , inca nu ne-am intemeiat o familie si nu putem avea un loc de munca stabil .
    Clinicile de psihiatrie sunt pline de tineri care nu au reusit sa faca fata acestei situatii . Multi dintre noi se sinucid , in disperare de cauza , nemai putand duce greul ca ni s-a pus in spinare dealungul anilor
    De acea, propun ca in ziua de 1 Mai 2010 sa organizam in toate orasele din tara un protest , la care sa participam toti tinerii , si sa fie un protest tacut , fara nici un fel de zgomot .
    E timpul ca si noi sa le aratam ca existam , ca inca mai suntem in viata ,desi multi ne vor moartea . Pentru ca vrem sa avem si noi parte de un…VIITOR
    Ca semn distinctiv , rog ca toti tinerii din Romania sa poarte o banderola galbena pe bratul stang pentru a arata ca suntem solidari acestei cauze
    De asemenea rog pe toti aceia care citesc acest manifest sa-l promoveze astfel incat toti tinerii din Romania sa auda de el , si astfel sa ne unim pentru a atrage atentia autoritatiilor despre situatia noastra
    De asemenea propun ca ziua de 1 mai sa fie Ziua Galbena , ziua in care toti tinerii din intreaga lume sa protesteze inpotriva actualului sstem care nu ofera nici o sansa tinerilor
    De asemenea rog , toate partidele politice ,ONG-urile ,Federatii Sindicale, si alte institutii sa participe la acest meeting astfel incat sa fim cat mai multi , ca sa putem atrage atentia despre situatia cu care se confrunta tinerii din Romania

    Pentru comentari si alte informatii e-mail manifestulgalben@yahoo.com

  35. April 13, 2010 - 12:55 am | Permalink

    Sunt PRO!

  36. nechifor gabriel's Gravatar nechifor gabriel
    April 14, 2010 - 10:34 am | Permalink

    Buna ziua, sunt din Cluj si urmaresc emisiunea dumneavoastra referitoare la legea cojocaru.
    Am incercat sa descarc forumlarul de pe pagina http://www.variantacojocaru.ro dar sietul nu merge.
    Sunt de acord cu aceasta lege si aveti semnatura mea.
    cu respect,

    Gabriel Nechifor

  37. bianca raluca baciu's Gravatar bianca raluca baciu
    April 14, 2010 - 2:52 pm | Permalink

    asi vrea si eu sa na anscriu la legea cojocaru inpreuna cu familia mea si vreau sa stiu cum? si ce trebuie sa fac

  38. csaba balint kaszoni's Gravatar csaba balint kaszoni
    April 14, 2010 - 3:06 pm | Permalink

    vreau sa ma anscriu si eu la legea cojocaru. vreau sa stiu ce trebuie sa fac .

  39. elisabeta baciu's Gravatar elisabeta baciu
    April 14, 2010 - 3:08 pm | Permalink

    vreau sa ma inscriu la legea cojocaru

  40. liviu baciu's Gravatar liviu baciu
    April 14, 2010 - 3:10 pm | Permalink

    vreau sa ma inscriu la legea cojocaru

  41. April 15, 2010 - 11:22 pm | Permalink

    SUNT UN TINAR DE 26 DE ANI .DE 6 ANI SUNT PARALIZAT LA PAT DE LA GIT IN JOS , NUMI MISC MAINILE , VA SCRIU CU GURA ,CU AJUTORUL UNUI MAUS . SUNT DE ACORD CU LEGEA COJOCARU SI PARINTII MEI FINARU ROMEO SI FINARU ELENA , FRATELE MEU FINARU MARIUS . SUNTEM ALATURI DE DUMNEVOASTRA , SI DE PROGRAMUL OTV . BAFTA MULTA . MULTA SANATATE . SUNTEM DIN IASI , NICOLINA ,BL 941 ,ET 5 ,AP 20 , 0742381053 . IASI .

  42. lucaci ianos's Gravatar lucaci ianos
    April 16, 2010 - 1:53 pm | Permalink

    buna ma numesc Lucaci Ianos numaru meu de tel este 0748953220 . uitati ce se intampla in Tg -Mures .Primarul nostru dorin florea face descriminare daramand 20 de case 160 de copi pe drum neputand merge la sc nu asigura nici o conditie casele cu care o cumparat pe bani le-a daramat fara nici o pasare stind ca sunt copii amaratiti acolo si eu am un frate nevazator paralizat si casa lor vrea sa darame si nu vrea sa da nici o alta casa sa locuieasca pana cand va vi gata alte locuinte blocuri de stat .Mergand sa vorbim cu primarul nostru Dorin Florea nu ne asculta si sare cu amenintari si sunam la Antena 1 si la protv dar nu vor sa iese ca sunt pe o mana si rugam pe domnu dan diaconescu sa trimiteti pe cineva din bucuresti ca tot orasu este terorizat de la primarul acesta multumin pentru intelegere si steptam raspuns

  43. April 19, 2010 - 4:46 am | Permalink

    nu o sa se aprobe …..never!!!!

  44. mihaela's Gravatar mihaela
    April 20, 2010 - 2:31 pm | Permalink

    si eu sunt deacord cu legea dl COJOCARU A

  45. preoteasa elvis razvan's Gravatar preoteasa elvis razvan
    April 20, 2010 - 2:32 pm | Permalink

    si eu sunt deacord cu legea dl COJOCARU

  46. preoteasa elvis razvan's Gravatar preoteasa elvis razvan
    April 20, 2010 - 2:37 pm | Permalink

    sunt dib dr tr severin jud mehedinti si locuiesc in schela unde oameni sunt foarte saraci am sa fac un tabel si am sa va trimit cat mai multe semnaturi va rog sa mi spuneti daca trebuie cnp si seria de la buletin daca se poate sa imi trimiteti niste tabeluri la adresa mea CAL.TIMISOAREI .NR.161.BL.MEVA2.SC.1.AP4.ETAJ4

  47. chris's Gravatar chris
    April 21, 2010 - 7:20 am | Permalink

    v-as putea face rost in jur de 1000 de semnaturi.cum procedam?

  48. nicoleta's Gravatar nicoleta
    April 22, 2010 - 11:22 am | Permalink

    sunt de acord cu legea cojocaru

  49. April 23, 2010 - 6:02 am | Permalink

    de acord

  50. ionut's Gravatar ionut
    April 26, 2010 - 8:46 am | Permalink

    sunt de accord cu legea cijocaru mai dati adresa otv pe post va rog

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>